Iti amintesi cu regret, desigur sau cu stupoare, dimineata cand am reusit sa te trezesc fara sa vreau ... stupoare si pentru mine. Cand vantul adia sub fereastra ta, nesoptindu-ti nimic, ca o respiratie inghetata si plictisita, atunci cat ai fi dat sa ramai in amortire si sa privesti la nesfarsit... metamorfoza... . Da, visul tau de-o viata...
ex meis creationibus
 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu